Povestea care mai face un pas

Saptamana trecuta o intepam pe bucuresteanca Gia: “Da’ ce? Si in Bucuresti sunt traditii de Sarbatori? Si la voi se merge cu colindul, cu plugul sau cu ursul?” .

Si pentru ca prietenii din Sud au fost intr-o serioasa lipsa de zapada, una acuta as zice , le dedic acest cantec. Dintr-o Moldova plina de zapada pentru prietenii din Bucuresti. Motor!

Aglomeratia din fiecare

E clar, treaba e mai grava decat avem impresia sau decat vrem sa recunoastem. Ne vaitam zi de zi de criza de lichiditati. Ne facem probleme si asteptam anul 2009 precum o gospodina drobul de sare ce sta sa cada pe propriul tanc. Dar ii imbogatim pe proprietarii de magazine alimentare, supermarketuri ori hipermarketuri. E aproape o fatalitate aici. Pare un blestem ce se incapataneaza sa nu ne ocoleasca, desi in aparenta ne dorim cu totii sa dispara din propria noastra viata. E cosmarul cheltuielilor inutile si pe obiceiuri lipsite de substanta.

De ce tot vorbim de criza economica, dar mai cumparam un bax de Sprite? De ce insistam cu o prostie uluitoare sa ne incadram in celebra zicala antica: “Hai sa bem in seara asta/Maine vom fi morti”? De ani de zile romanii cheltuie pe mancare incredibil de mult. Mai ales in preajma Sarbatorilor, dar nu numai.

Oamenii stiu bine ca salariile sunt reduse(in unele cazuri chiar drastic), ca mii de oameni si-au pierdut locul de munca doar in ultimele 3 luni(si previziunile pentru 2009 nu sunt deloc imbucuratoare in acest sens). Dar de Sarbatori vor sa danseze pe ritmuri de “Minte-ma frumos”.

Am scris mai sus “in aparenta”. Pentru ca, de fapt subconstientul ne dicteaza altceva. Ca noi suntem romani, adica smecheri si descurcareti. Ca si de data asta vom fenta cumva situatia si vom canta : “Pe langa gard/ Pe langa drum/Pe la mandra nicicum‘. Ca vom dansa cu paharul de sprit in mana si ii vom da naibii “pe aia cu Europa si America lor”.

Mergeti zilele astea in orice supermarket si abia o sa reusiti sa va trageti sufletul. Oamenii cumpara mancare de parca ar pleca timp de 3-4 ani la Polul Nord. Trageti ce concluzie doriti, dar daca si un gurmand ca mine a ajuns sa traga un semnal de alarma in acest sens, cred ca Romania tocmai intra in cea mai neagra perioada a sa din ultimii 20 de ani.

P.S. Niste indivizi care abia se tineau pe picioare de beti ce erau, zbierau la iesirea dintr-un club ca in Romania nu poti citi: “cartile sunt scumpe, ba”!

Profetiile tatalui bogat

In aceasta carte, Robert Kiyosaki arata din nou ca stie ce vorbeste. O fi avand pacatele lui, o fi el barfit de multa lume, dar nu poti sa nu ii recunosti valoarea in momentul in care vezi ca aceasta carte a fost scrisa in 2002. Si descrie exact ceea ce traim in ziua de azi: o criza economica fara precedent pentru generatia noastra. O perioada de recesiune economica tulburatoare, o etapa a vietii care obtureaza destine si relatii.

Globalizarea isi cere jertfele. Suntem legati unii de altii, dependenta economica ajungand la un nivel fara precedent in istoria umanitatii. A picat bursa in SUA si asta afecteaza fabrica de pantofi de la Targu-Frumos, din nordul Moldovei. 11 oameni au murit din cauza unui parfum ucigas in Dubai si asta produce efecte incredibile pentru cabanierii din Slanic Moldova ori Busteni.

Sigur, nu e mare lucru sa prevezi ca urmeaza o perioada economica dificila, poate veti spune. Si atunci, de ce n-am facut-o? De ce ne-am lasati prostiti si dusi de nas intr-un ritm trepidant si infricosator de catre monstrii care intrupeaza hipermarketurile si supermarketurile? Auzi ca nu mai sunt lichiditati, dar apoi vezi magazinele cu cozi imense la casele de plata si te gandesti ca undeva s-a defectat un mecanism.

Acesta este capitalismul? Un porcusor manat de lacomie? Cei mai multi se multumesc sa raspunda cu “da” la aceasta intrebare. Doar ca situatia e mult mai complexa. Criza economica e in primul rand o criza morala(si ii provoc aici pe Adi, Andrei si Ionut sa dezvolte subiectul, in masura in care vor dori). Vorbim aici de niste baze tocite si lovite cu bocancul. Pana la venirea soarecilor nu a mai fost decat un pas.

Craciunul copiilor

350 mii de copilasi din Romania au cel putin un parinte plecat la munca in strainatate. Situatia este dramatica in Moldova, unde se afla mai mult de 100 mii dintre acesti copii, adica mai mult de un sfert! Dincolo de masinutele si ciocolatelele primite, aceste fiinte fragile au nevoie de imbratisari, de atentie si de sprijin. Ei vad la colegiii lor de clasa ca lucrurile pot sta si altfel. Vad ca altii nu sunt nevoiti sa intampine asemenea probleme. Vad ca viata a fost nedreapta cu ei.

Tabloul nedreptatii umane se lasa pictat in dungi lungi si inestetice pe taram romanesc. In special aici. Locul in care se inghite in sec si se simte mai mult decat oriunde gustul sarat al lacrimilor. In timp ce valetul suprem(asa cum l-a caracterizat Octavian Paler), Emil Boc se falea cu noua sa functie de premier(Oare ce le va spune acum oamenilor de la Cluj care l-au votat pentru primarie? Ca pur si simplu ii lasa balta?), cativa copii se intrebau de ce nu au si ei un brad de Craciun. Si se rugau ca Mosul sa ii auda si sa nu ii uite.

Dar acestor copii ce le spunem, stimati pitici carora vi s-a extras personalitatea cu forcepsul odata ajunsi in Casa Somnului? Ca Mos Craciun nu a mai primit fonduri bugetare decat pentru cumpararea unor Logan-uri de 500 mii euro bucata? Sau ca astazi va pretindeti “bloggeri europeni”, dupa ce mai ieri cei care aveau “tupeul obraznic” de a-si exprima opinia erau “boi, puslamale ordinare si animale de toate soiurile”? Dupa ce mai ieri puneati bocancul sovietic pe gatul oricui avea opinii diferite de ale voastre?

Poate ca nu e tocmai in spiritul acestor Sarbatori. Dar haideti sa lasam ipocrizia la o parte. Eu cred in spiritul Craciunului. Cred in Dumnezeu. Dar nu cred in preotii pentru care totul se reduce la “sa fii bun, robule”. Nu cred in iertarea conjuncturala doar de Craciun cand ni se tot spune, aproape cu brutalitate, ca “trebuie” sa fim mai buni. Nu cred in uitarea tuturor neajunsurilor in aceste zile.

Pentru mine, un Craciun fericit inseamna un Craciun in care copiii sa fie fericiti. Inseamna o tara ai carei cetateni sa isi ridice inimile si constiinta la un nivel la care nu au indraznit vreodata sa aspire. Sa fie intrebatori, sa caute sa ofere propriile raspunsuri si sa le pese. Si in realitate, nu doar in campaniile de la TV.

Dedic acest articol tuturor romanilor care isi petrec Sarbatoarea Craciunului departe de casa.

Curba de experienta

Modelul curbei de experienta zice ca pe masura ce o firma acumuleaza experienta, costurile unitare ale produselor descresc intr-un ritm oarecum previzibil. Conceptul a fost lansat in anii 30’ cand s-a observat ca pentru efectuarea acelorasi operatiuni de mai multe ori, se formeaza deprinderi noi si se gasesc solutii superioare pentru a duce proiectele la bun sfarsit mult mai repede si mai eficient.

Primul studiu a fost derulat pe spinarea industriei aeronautice si a revelat faptul ca, datorita acestui proces cu iz de adevarat fenomen, costur unitar de fabricare a fuzelajelor scadea cu 20% la fiecare dublare a volumului productiei cumulate. Aceasta nastrusnicie a fost numita “curba de invatare” .

Incepand cu anii 60’, cei de la Boston Consulting Group au realizat numeroase studii de cost, in urma carora s-a concluzionat faptul ca o data cu cresterea experientei(masurata prin volumul productiei cumulate) scad costurile unitare ale produselor. Iar modelul care a descris aceste lucruri a fost uns cu titulatura de “curba de experienta”.

Dincolo de aceasta denumire care ar putea fi interpretata cu o anumita doza de vulgaritate(glumesc ), acest concept are dupa parerea mea si o alta hiba . Nu asta fac multi dintre romani? Profesori, medici, economisti, ingineri, antrenori. Se simt jigniti atunci cand li se spune ca nu ar strica sa participe la cursuri de perfectionare. “Experienta noastra ne spune ca asa trebuie sa facem” sunt cuvinte care au rasunat pe taramurile tarii noastre timp de sute si mii de ani. Orgoliul inutil si autosuficienta sunt cei mai mari dusmani ai curbei de experienta.