Mostenirea unei vieti

Asa incepe totul. Te doare. Esti plin de resentimente, de energie prost directionata si de griji. Esti plin de noroi si te afunzi in subsolul umanitatii. Soparla renuntarii se cuibareste tot mai mult in propriul tau subconstient. Veninul societatii se revarsa asupra ta precum un val urias ce inunda un desert al sperantelor. Un iad teribil si grotesc aduce vagauna ratarii aproape de propria ta rasuflare. Plangi sfasietor, infundat si singur. Iar uneori ai impresia ca cineva insista sa vada cate poti indura.

Perdeaua dupa care iti ascunzi frustrarea

Acolo te afli. Ti-e frica sa o dai la o parte si sa deschizi geamul catre vuietul lung, sacaitor si nedrept de afara. Aproape ca ai uitat sa pasesti. Oglinda iti arata un om de care te sperii. Iar faptul ca nu mai ai nicio paine in casa nu mai reprezinta de mult timp un imbold pentru a reveni. Pentru a te bate. Pentru a urca muntele propriului tau destin.

Ti-ai pierdut baioneta. Ai uitat vremurile in care aveai nebunia sa ataci singur artileria aruncatorilor de pietre asupra dorintei tale de a visa. Aici a fost de fapt problema. Ca ai atacat-o de unul singur! Ca nu ai crezut in oameni. Si in superba alianta care se poate construi. Am invatat in ultimele luni ca nu poti construi nimic de unul singur. Cea mai solida fundatie din aceasta lume este bazata pe modestie si toleranta. Este contructia unui viitor care nu tine cont de nerealizarile sufletesti ale Mesterului Manole. Pentru ca visul poate fi implinit si fara sacrificarea celor dragi. Orice altceva este doar un cosmar deghizat.

Viata nu este un film in reluare

Cu exact un an de zile in urma eram un proaspat absolvent de facultate dezorientat, nesigur asupra viitorului si lovit puternic. Tocmai se destramase relatia cu fata pe care o credeam viitoarea mea sotie. Dincolo de amaraciune, am mai simtit ceva. Ca oamenii isi fac viata grea unii altora. Ca nu forte invizibile, agenti secreti din strainatate sau demoni ai vazduhului ne aduc nefericirea in viata. Noi insine ne lovim unii pe altii in cap precum intr-un film mut, ale carui imagini in alb si negru sufla tarana peste groapa deschisa a constiintei noastre.

De 2 ani citesc carti de dezvoltare personala. De 2 ani constientizez importanta acestui domeniu. Pot spune ca schimbarea se realizeaza dureros de greu. Multe sunt momentele in care am tendinta sa las totul balta. Doar ca atunci imi dau seama de importanta cadoului pe care l-am primit ca om. O inima care zi de zi pulseaza pasiunea de a merge mai departe. De a-mi duce misiunea pana la capat. Si inca un metru in plus!

Te-ai gandit la propria ta misiune? Te-ai oprit macar pentru un minut din aceasta agitatie care te-a facut sa pleci capul de atatea ori in fata necazurilor? Si sa te gandesti incotro te indrepti si ce vrei de fapt de la viata?

La moda este sa le spui celorlalti ca au un potential nelimitat si ca pot obtine tot ceea ce isi doresc in propria lor existenta. Lumea vibreaza in flux si reflux. Mii de ani, oamenii au trait sub imperiul anxietatii. Apoi au simtit nevoia de a ataca si la cealalta poarta. Pozitivismul continuu si in orice conditii a fost contraatacul civilizatiei. A fost salva de tun care saluta intrarea intr-o alta era. Doar ca aceasta noua abordare nu merge fara munca. Iar unii au ales-o drept scuza pentru a nu-si face planuri de rezerva si pentru a nu actiona. Isi fixeaza obiective lipsite de orice fundament. Si asteapta.

Si eu vreau ca pana la sfarsitul acestui an sa am 1000 vizitatori unici pe zi. Dar pot realiza acest lucru? Daca nu cumva le pun pistolul la tampla, nu!

Sansa de a continua

Continuam sa pasim. In ciuda previziunilor pesimiste, vom intra in era umanitatii. Ne va pasa atat de noi cat si de cei din jur. Exista o logica a lucrurilor. Nu trebuie sa ne uitam departe. Romania are propriile sale exemple de succes. De oameni care au acea scanteie in privire care iti spune ca nu se vor opri din a lovi zidul!

Blogosfera are multe modele de reusita. In urma cu cateva luni, cand am inceput sa scriu pe bloguri au fost persoane care au crezut in mine. Andrei Rosca si Ionut Ciurea sunt oamenii de care se leaga debutul meu. Si altii care indirect m-au inspirat si m-au ajutat sa cresc, asa cum este Adi Ciubotaru. Atunci cand vii din Moinesti in Bucuresti si esti dispus sa lupti pentru a-ti realiza visul, acela de a scrie o carte, asta inseamna ca tara noastra nu este conectata la aparate. Atunci cand iti implinesti visul si semnezi un contract cu una dintre cele mai cunoscute edituri din Romania, inseamna ca pasesti pe un drum pe care putini se incumeta sa o apuce. Pentru ca asta sunt de fapt oamenii care au ceva in plus fata de cei din jur. Sunt niste apucati.

“Exista in mine ceva needucabil.” – Octavian Paler

Acest articol a fost scris cu ocazia conferintei anuale Training 08, evenimentul de training general, de HR, vanzari si e-learning cel mai complex al anului.

P.S. In clipa in care am citit mailul prin care eram invitat sa particip la acest concurs, am realizat ca povestile frumoase sunt prezente si in viata noastra. Cea mai mare si luminoasa poveste.