Nu poti fi plat.
Orice s-ar spune, un etern echilibru se transforma in monotonie. Sunt momente in care calmul trebuie inlocuit de nerv. Sunt situatii in care trebuie sa fii putin vehement. Sa dai dovada, in sensul bun, de agresivitate. Sa arunci manusa. Sa accepti provocarea. Si sa urci in ring.
Cei mici au nevoie de dovezi clare, nu doar de sfaturi. Au nevoie sa vada ca atunci cand viata te aduce fata in fata cu pericolul stii sa ii tragi o directa ce il proiecteaza direct in perete! Au nevoie sa vada ca se pot baza pe tine.
Din pacate, lumea in care traim ne permite rareori sa intoarcem obrazul(hai, sa va vad pe voi cum il intoarceti, moralistilor!). Ritmul in care traim ne indeamna sa ne antrenam continuu. Mental si fizic.
Nu mai stiu cum se chema filmul, dar acum ceva timp am vazut o replica exceptionala: “Incearca sa fii bun cu oamenii. Totusi, nu accepta porcariile nimanui, esti prea bun pentru asta!” . Asta e de fapt dilema. Cand sa ne pastram calmul, sa intoarcem spatele si sa ne continuam drumul. Si cand sa ii aratam celuilalt partea dura a vietii!
Sunt oameni care si-au pastrat calmul toata viata si de care n-a auzit nimeni(nu conteaza sa fii cunoscut, da da, stiu replicile). E adevarat ca sunt si oameni care din cauza impulsivitatii au daramat tot ce construisera. Practic, echilibrul e bun atat timp cat nu devine permanent.
“Sarea in bucate” nu e doar o poveste. E viata noastra. Si, cel mai important, e viata unui invingator.
iulie 1, 2008 la 2:13 pm |
Pai chiar nu conteaza neaparat sa fii cunoscut. Sau, mai degraba, nu pt toti conteaza.
Chiar daca generalizam, oamenii nu vor, per ansamblu, sa fie cunoscuti, ei vor doar sa fie fericiti. Doar ca multi asociaza notorietatea cu fericirea.
Din pacate, de multe ori e chiar pe dos. Notorietatea vine cu un pachet de plusuri si minusuri. Daca ti se pare ca per ansamblu da cu plus, atunci mergi inainte. Daca ti se pare ca da cu minus, nu.
iulie 1, 2008 la 3:46 pm |
eu am o vorba atunci cand vine vb de mine “sunt al drakului de bun”
in principiu in relatiile mele cu oamenii am invatat sa fiu foarte deschis si bun … asta din cauza educatiei de acasa. despre rautate e alta poveste … am fost nevoit sa invatat in ultimii 3 ani sa fiu si foarte rau… si crede-ma ovidiu sunt al naibi de rau chiar daca asta nu se vede blog
).
din pacate in scoala nimeni nu te invata cum este in piata. eu am avut colegi care au picat in depresii, s-au inchis in sine … am si oameni care au si murit din cauza socului cu “piata”. problema este ca nici nu vad o solutie de a fi pregatit 100% … se intampla si aici selectia naturala si asta poate ca este bine
iulie 1, 2008 la 3:50 pm |
In principiu sunt de acord cu ceea ce ai spus, Andrei.
Si eu cred ca oamenii asociaza de multe ori nejustificat notorietatea cu fericirea. Dar, pentru ca este totusi un “dar” aici, sunt si multi oameni care nu recunosc faptul ca isi doresc notorietate. Si arunca cu noroi in cei care recunosc deschis acest aspect. Discutia e complexa, stiu. Sunt si bagatori de seama care vor cu orice pret sa devina cunoscuti. Si asta fara sa se gandeasca mai intai la ce anume au ei de oferit celor din jur.
iulie 1, 2008 la 3:54 pm |
Unul dintre primele articole(cred ca al doilea) scrise pe acest blog are titlul: “Marketingul: intre amfiteatru si strada”. Pana la urma aici e cheia, Alex.
Nu sunt de acord nici cu cei care ironizeaza importanta studiilor. Si oricum, “studiile” nu sunt neaparat cursurile predate de profesori. Citesc acum “Funky Business” care nu e o carte perfecta(cine sau ce e asa ceva?), dar ma gandeam ca putini profesori din Romania ar aborda deschis notiunile de acolo. Eu am avut noroc de un asemenea profesor.