Te trezesti dimineata si ti se pare ca nu mai poti.
Sau ca nu mai vrei. Sau ca te-ai suparat pe viata. Sau ca lumea e nedreapta. Si ca nu mai crezi in sansa ta. Marsul victorios al soldatilor este rezultatul unei gandiri pe termen lung. Chiar si in momentele de criza.
Chiar si in situatiile mai tensionate. Seful te dispera. Angajatii sunt nerecunoscatori. Dar tu poti fi mai presus de toate acestea. Poti fi secunda de secunda pe o plaja linistita.
De ce sa le permiti sa intre in mintea ta? In spatiul tau cu adevarat vital. Iti poti construi o casa bine pazita in care sa nu intre nimeni. Nici o rautate. Nici o mizerie. Nici un gand negativ.
Voi scrie la infinit despre acest subiect. E cel mai important.




mai 8, 2008 la 7:59 pm |
Sper ca am prins exact ce vroiai sa zici…E ok sa ai o lume a ta, ideala, idilica, sa poti trece oricand la o “viata perfecta”, dar granita pana la visatul cu ochii deschisi, la ura pentru viata REALA, care nu se potriveste “scenariului perfect” nu e departe…Daca oscilatia e undeva pe la mijlocul acestor extreme, e perfect
mai 8, 2008 la 8:44 pm |
Nu spun de o lume idilica
. Spun de stapanire de sine si de gandire la rece in situatii tensionate.
mai 9, 2008 la 10:57 am |
mi se intampla zilnic lucrul acesta…si chiar nu mai pot
mai 9, 2008 la 11:08 am |
Ba poti
. Sigur ca poti
!
mai 9, 2008 la 11:46 am |
Tu , ai in tine o energie . Crezi ca ma molipsesti si pe mine?
mai 9, 2008 la 12:03 pm |
Cu siguranta, Maria!
mai 9, 2008 la 2:38 pm |
mai 9, 2008 la 2:53 pm |
Vrei ?
Inseamna ca solutia e ca si gasita
!
mai 9, 2008 la 3:18 pm |
si care ar fi solutia?
mai 9, 2008 la 7:44 pm |
E simpla. Si trebuie sa o gasesti tu!
mai 10, 2008 la 10:30 am |
optimismul trebuie intretinut. poti sa il pierzi foarte usor. din pacate e greu sa te izolezi in lumea ta plina de liniste si fericire si, in acelasi timp, sa traiesti cu pasiune, sa fii implicat, si te bucuri de fiecare clipa
imi place ca tu reusesti sa fii mereu poztiv.
mai 10, 2008 la 11:03 am |
mai 14, 2008 la 1:50 am |
Nimeni nu poate intra în mintea ta atâta timp cât nu-l laşi.
mai 14, 2008 la 7:12 am |
O, da!
Ana, cand vom intelege cu totii acest lucru, atunci vom fi oameni fericiti
.