Marketingul dezvoltarii personale
Romanii ridica din umeri cand aud de acest domeniu. Sau spun ca nu e pentru ei. Dar pentru cine e de fapt dezvoltarea personala daca nu pentru oameni? Pentru ursi? De ce oare tinem cu totii cateodata sa traim precum un pui de urs?
Perspectiva unei vieti mai bune nu ne incanta chiar deloc? Cand vom intelege ca datorita gandirii si atitudinii noastre paguboase am dat faliment, ne-a parasit sotia sau suntem certati cu copiii?
Ne ofera cineva in timpul anilor de scoala cateva informatii referitoare la finantele personale? Ne spun profesorii ca in acest domeniu sunt lucruri mult mai interesante si utile decat “celebra” si romaneasca:“pusculita”?
Se invata in scoala romaneasca elemente de vestimentatie, de look? Ne spune cineva cat de important este domeniul motivatiei? Sau cel al gandirii pozitive? La ce varsta aflam de existenta NLP-ului? Ni se explica oare inca de mici faptul ca aici se face de multe ori diferenta intre succes si esec? Si ca in joc e viitorul nostru? Relatia noastra de cuplu? Viata noastra profesionala? Nici nu vreau sa ma gandesc care ar fi raspunsul la aceste intrebari.
Dar vreau sa ma gandesc la faptul ca acum nu mai avem scuze. Se gasesc informatii referitoare la acest domeniu. Unele mai bune, altele mai prafuite. Dar cu siguranta avem ce citi, ne putem informa si putem progresa.
Tot auzim expresii de genul:”trebuie sa promovam imaginea Romaniei”, sau ca “trebuie sa ne promovam statiunile turistice”.
Uitam insa ca oamenii formeaza o tara. Si ca, in primul rand, ar trebui sa promovam un domeniu de o importanta critica pentru cel mai trist popor din Europa. Pentru romani. Domeniul dezvoltarii personale.
mai 6, 2008 la 9:05 am
Bine pusa problema!
Urmandu-mi cercetarea pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale, am aflat o chestie socanta referitor la abilitatile antreprenorilor sociali: daca nu sunt cultivate pana la varsta de 20 de ani, slabe sanse sa mai functioneze dupa orice fel de scoala.
Spiritul este deja amputat…
Asa si cu dezvoltarea altor tipuri de abilitati.
De fapt promovarea este doar un pas. Primul pas.
Urmeaza implementarea. Care e partea dureroasa.
mai 6, 2008 la 9:12 am
Este, Lia. Dar daca romanii nu vor face macar un efort minim sa inteleaga aceste lucruri, nu cred ca le vor aplica vreodata. Multumesc pentru opinie
.
mai 6, 2008 la 9:22 am
Nu este numai problema romanilor. Din cate am vazut, am citit si am discutat nu suntem singurii cu aceste probleme. Polonezii le au. Ucraineenii le au, chiar mai mult decat noi. Rusii le au. Cred ca se integreaza intr-un pattern specific fostelor tari comuniste.
Partea buna este ca putem arunca o privire la vecinii nostri, vedem ce au facut ei si adaptam la noi.
.
Pot fi organizatii internationale care au ramuri in cel putin cateva din aceste tari si ele sunt cele mai nimerite pentru a face transferul de know-how si a ne crea legaturi
mai 6, 2008 la 9:27 am
Da, cred ca e o idee buna
.
mai 6, 2008 la 11:21 am
Ar trebui să devină prioritate dar pe noi ne preocupă mereu altele.
mai 6, 2008 la 11:30 am
Asa este, Ana. Pana cand vom ajunge in prapastie. Si nici macar nu vom realiza de ce.
mai 6, 2008 la 2:11 pm
Nu poti sa te ocupi de toate.
fa acel lucru chiar daca pe moment nu salvezi lumea.
Daca te preocupa ceva acel lucru e mai important pentru tine.
Iar daca te pasioneaza ceva (bloguri, investitii, pictura, fotbal…
Parerea mea.
mai 6, 2008 la 4:34 pm
Da, Lia
. Dar Fratii Miron este un blog personal si nu unul specializat, de nisa
. Multumim pentru opinie. Promitem sa venim zi de zi cu articole arzatoare! 
mai 6, 2008 la 5:40 pm
Exista doua tipuri de oameni cand vorbim de dezvoltarea personala.
Tipul 1: omul care invata mereu chestii noi, evolueaza, are succese, are esecuri, are zile bune, zile rele… are caderi masive si explozii de rezultate pozitive. Este ca graficul de la bursa, daca ati vazut vreodata. Este ca economia.
Tipul 2: omul care nu invata, care este in deriva, care in fiecare zi se afunda mai mult… si tot asa, zi de zi, depresii, esecuri imense… pana intr-o buna zi cand ajunge la fundul sacului. Si atunci ia o decizie ca e de ajuns. Si de atunci explodeaza. Exemple: Anthony Robbins, Og Mandino.
mai 6, 2008 la 6:34 pm
Si eu cred la fel, Ionut
. Ai punctat f bine cele doua categorii
.